Istoric
În anul 1859 ia ființă Societatea Muzeului Ardelean (Erdélyi Múzeum-Egylet), care, printre altele, a acumulat și o Colecție Numismatică și de Antichități. În cadrul acestei colecții s-a constituit prin achiziții, donații și prin săpături arheologice un lot semnificativ de piese epigrafice și sculpturale romane care proveneau, în marea lor majoritate, din zona intracarpatică a provinciei Dacia.
În anul 1872 se înființează Universitatea „Franz Joseph I”, iar colecţiile menționate, inclusiv Colecția Numismatică și de Antichități, au trecut în patrimoniul acesteia, fiind mutate în anul 1901 în sediul central. Aici, într-un spațiu plasat la demisol, colecţiile se deschid pentru public în anul 1903. În anul 1912 este închiriat un nou spațiu pentru organizarea expozițiilor, în clădirea în care funcționează și azi Muzeul Național de Istorie a Transilvaniei, iar anul următor unele colecții sunt aduse aici. În gangul de la intrarea clădirii sunt expuse monumente epigrafice romane.
Din 1919 colecțiile Muzeului Ardelean trec în administrarea Institutului de Arheologie și Numismatică al Universității „Regele Ferdinand I”. Zece ani mai târziu institutul se reorganizează sub numele de Institutul de Studii Clasice, în cadrul căruia colecțiile erau gestionate de Muzeul de Antichități. Sunt aduse toate piesele arheologice, istorice, numismatice din clădirea Universității în noul spațiu. Colecțiile sunt organizate cronologic și în funcție de specificul bunurilor culturale, lapidariul roman fiind amplasat la parterul clădirii. Deschiderea oficială a Muzeului de Antichități, implicit a Lapidariului roman, are loc în 27 mai 1933. Colecția se îmbogățește cu numeroase monumente descoperite în cursul cercetărilor arheologice efectuate în așezări și castre din Dacia romană. În anul 1948 Institutul care gestiona muzeul intră în subordinea Academiei Române, primind numele de Institutul de Istorie.
La 1 ianuarie 1963 se înființează Muzeul de Istorie din Cluj, subordonat Comitetului de Stat pentru Cultură și Artă. După anul 1960 expozițiile au fost reorganizate în vederea alinierii la discursul ideologic specific epocii, eliminându-se unele exponate cu semnificație religioasă evidentă sau fiind puse în valoare exponate care ilustrau viața claselor sociale exploatate, dar Lapidariul roman nu a fost afectat de aceste schimbări.
După evenimentele de la sfârșitul anului 1989, treptat, majoritatea expoziţiilor muzeului au fost reorganizate, în vederea eliminării elementelor specifice discursului epocii comuniste, cu excepția Lapidariului roman și a Lapidariului medieval. Cele din urmă au rămas în continuare deschise, vizitele ghidate fiind însă limitate din cauza lipsei vizitatorilor, ce caracteriza de fapt toate expoziţiile muzeului din această perioadă. Lipsa de fonduri nu a permis renovarea spațiului Lapidariului roman. În lipsa funcționării sistemului de încălzire, la care se adăuga aspectul dezolant al sălii și depozitarea pieselor din piatră provenite din cercetări arheologice direct pe paviment, spațiul expozițional era complet neatractiv. Treptat, el a fost închis pentru public la începutul anilor ’90, fiind deschis ocazional doar pentru specialiști, cursuri universitare etc.
În anul 2024 Lapidariul roman este reamenajat pe baza unui proiect finanțat de Ministerul Culturii și MNIT și redeschis publicului.
Prezentarea generală a expoziției
Lapidariul roman conţine piese reprezentative pentru istoria Transilvaniei antice, ele provenind în marea lor majoritate de pe teritoriul intracarpatic al provinciei Dacia.
Multe dintre aceste piese sunt bine-cunoscute specialiştilor, ele ilustrând – prin text sau imagine – toate aspectele vieţii locuitorilor Daciei romane. Astfel, monumentele epigrafice şi sculpturale sunt surse importante pentru studiul structurilor etnice, sociale, economice, administrative, militare, dar şi pentru studiul vieţii religioase, al domeniului funerar, manifestărilor artistice, chiar şi al vieţii cotidiene și al limbii vorbite în fosta provincie a Imperiului Roman. Unele piese au o importanţă ştiinţifică deosebită datorită caracterului lor special, unicităţii sau tipului de informaţii pe care le oferă specialiştilor.
Piesele care compun colecția sunt inscripţii, reliefuri ori statui confecţionate din marmură, calcar, gresie, tuf, extrase din carierele din Dacia romană, sau aduse prin import din alte provincii. Din punctul de vedere al funcţionalităţii lor ele se clasifică în câteva categorii: monumente funerare, monumente votive, monumente publice, fragmente arhitectonice.
MONUMENTE FUNERARE
În această categorie se înscriu piesele ce constituie materializarea credinţelor şi practicilor care vizau „lumea de dincolo”, acele monumente pe care locuitorii provinciei romane le amplasau în necropole:
1. Sarcofage care serveau depunerii rămășițelor pământești ale decedatului, fiind compuse din arca (cutia) și operculum (capacul);
2. Pietre de mormânt (stele, altare, blocuri, pilaștri) cu inscripţii care cuprind informații referitoare la viaţa defunctului. Ele încep de regulă cu formula standard D M (Dis Manibus – „Zeilor Mani”, „Sufletelor morţilor”) după care urmează numele celui decedat, calitatea sau ocupaţia, demnităţile sau gradul ocupat (dacă este cazul), durata vieţii, respectiv a serviciului militar, numele celor care au ridicat monumentul (membri ai familiei, moştenitori sau camarazi de arme). Lor li se adaugă elemente utilizate în realizarea monumentelor compozite precum medalioane, blocuri reductoare, baze, conuri de pin, coronamente. Piesele prezintă reliefuri care ilustrează imaginea celor decedați, precum și scene și imagini simbolice funerare;
3. Construcții funerare precum aediculae, mausolea, incinte funerare. Există, de asemenea, o varietate de elemente provenite din aceste construcții (coronamente, baze, plăci epigrafice). În aceste construcții puteau fi amplasate și statui funerare care îi reprezentau pe cei decedaţi.
MONUMENTE VOTIVE ȘI DE CULT
Această categorie include piesele care ilustrează universul mitic şi religios al provinciei şi care constituie baza documentară a studiului fenomenului religios, a relaţiei omului cu sacrul:
1. Altare cu inscripţii dedicate divinităţilor greco-romane, dar şi unor divinităţi „barbare” cum sunt cele orientale, celtice sau germanice. Textele votive sunt redactate în latină. Ele menționează divinitatea căreia i se dedică monumentul, dedicantul, uneori fiind precizate date privind ocupațiile sau demnitățile ocupate de acesta. Ocazional este menționat și mobilul dedicației făcute de credincios;
2. Reliefuri votive și de cult care reprezintă divinități. Uneori, acestea pot fi însoțite și de inscripții care menționează divinitatea și dedicantul;
3. Statui votive și de cult care reprezintă divinități.
MONUMENTE PUBLICE
Încadrăm aici piesele care au un rol public, oficial şi care se leagă de loialitatea politică a societăţii provinciale, de activitatea edilitară, de construcţii:
1. Baze de statui cu inscripţii dedicate împăraţilor;
2. Borne care indicau distanţele (miliaria) şi care se aşezau pe principalele artere de comunicaţie, consemnând direcţia drumului, distanţa între două localităţi importante, numele celui care a dispus construirea drumului, data etc.
PIESE ARHITECTONICE
Întregi sau fragmentare, acestea ilustrează sugestiv cum construiau, dar şi cum decorau locuitorii Daciei edificiile pe care le înălţau. Este vorba de coloane, capiteluri, baze care provin de la clădiri publice sau private.
COPII DE GHIPS DUPĂ MONUMENTE GRECEȘTI, ELENISTICE ȘI ROMANE
Deși nu au fost integrate niciodată în colecția lapidariului roman și au fost tratate ca suport grafic al expoziției, aceste copii de ghips reprezintă bunuri culturale, fiind obiecte moderne care reproduc în scop didactic monumente antice celebre. Câteva din piesele de acest tip sunt expuse pe marginea „balconului”. Ele fac parte dintr-o colecție mai amplă care conține și replici după monumente egiptene și medievale.