/media/uploads/2024/04/16/7-camera-materialis.mp3
Toate farmaciile erau dotate cu un spațiu de depozitare a materiilor prime, a recipientelor, ambalajelor etc. În acest caz, ea a funcționat în a doua sală de la parter, unde se păstrează un vechi dulap de depozitare, recent restaurat. După straturile succesive de pictură și după forma sa adaptată spațiului, putem presupune că dulapul, în formă de U, cu numeroase sertare marcate cu denumirea conținutului, a fost utilizat în acest loc timp de circa 200 de ani. La restaurarea clădirii din 2019-2023 a fost recuperat și un fragment din decorul baroc al bolții.
În Camera Materialis sunt expuse și alte piese de mobilier farmaceutic pictat, iar în centru puteți încerca să ghiciți, după miros și aspect, o serie de substanțe utilizate inițial ca leacuri.
