91

Perete de aedicula funerară; loc de descoperire necunoscut; sec. II-III p.Chr.

Perete lateral drept de aedicula funerară, cu ambele feţe decorate. Pe partea interioară a peretelui este reprezentat un cavaler, orientat spre dreapta, calul mergând la pas. Registrul inferior al reliefului lipseşte. Pe partea exterioară au fost reprezentate extrem de rudimentar două personaje umane cu capetele acoperite de coifuri (?). Personajul din stânga ţine în mâna dreaptă îndoită şi îndreptată înspre celălalt un pugio?, iar cel din partea opusă îndreaptă spre gâtul adversarului o armă nedeterminabilă. Pare a fi vorba de o scenă de luptă cu doi gladiatori redată extrem de schematic.