Clădirea fostei mănăstiri dominicane din Cluj este una dintre cele mai bine păstrate mănăstiri medievale din Transilvania. Prima menționare documentară a mănăstirii datează din anul 1397, însă unele detalii arhitectonice păstrate până astăzi sugerează faptul că edificiul a fost construit mai devreme, în cursul secolulul al XIV-lea, fiind apoi transformat în a doua jumătate a secolului al XV-lea. Construcțiile din secolul al XV-lea au fost sprijinite prin donația de sare a căpitanului suprem al Ungariei, Ioan de Hunedoara din anul 1455, donația fiind apoi reînnoită și de către regele Matia (1458-1490), Vladislav al II-lea (1490-1516) și de către Ludovic al II-lea (1516-1526). În perioada lui Ioan de Hunedoara au fost construite cele mai semnificative spații ale ansamblului: deambulatoriul, refectoriul, bucătăria și sala capitulară.
Detaliile arhitectonice ale edificiului, precum stâlpul central de susținere al refectoriului, ferestrele fațadelor exterioare și tipul nervurilor bolților sunt caracteristice arhitecturii gotice târzii din Transilvania, detaliile acestora fiind în legătură strânsă cu caracteristicele stilistice ale atelierului care a activat la construcțiile palatului regal din Buda.
În perioada reformei religioase călugării dominicani au fost obligați să părăsească Clujul, mănăstirea devenind astfel sediul școlii reformate și unitariene din Cluj. În anul 1556 în clădirea fostei mănăstiri a fost cazată temporar Isabella de Jagello (1519-1559), soția regelui Ioan I Zápolya.
La sfârșitul secolului al XVII-lea edificiul a fost redobândit de către biserica romano-catolică. Într-o primă fază mănăstirea era deținută de ordinul iezuit, iar apoi, începând din anul 1725, de ordinul franciscan, care în deceniile următoare a reconstruit biserica și mănăstirea în stil baroc.
Ultimele intervenții de amploare ale ordinului franciscan au fost efectuate între anii 1902-1908. Clădirea mănăstirii a fost restaurată la începutul secolului XX de către arhitecții István Möller și Kálmán Lux. Aceștia au avut în vedere întărirea structurii edificiului, precum și eliminarea tuturor elementelor specifice barocului, în vederea reconstituirii aspectului unitar al clădirii gotice inițiale. Cu ocazia restaurării au fost schimbate o serie de ancadramente originale cu copii fidele, cele originale fiind donate Colecției Numismatice și de Antichități ale Societății Muzeului Ardelean.
(Ilustrație) Fațada principală a mănăstirii în perioada 1970-1982, fotograf Dénes Szabó (Országos Széchényi Könyvtár, Budapest)