9. CASA WOLPHARD-KAKAS DIN CLUJ

Construcțiile au fost continuate de către renumitul diplomat István Kakas, cel de-al doilea soț al văduvei lui Stephanus Wolphard, Sophia Münich (Barát). István Kakas a finalizat lucrările în anii 1590, prin prelungirea clădirii în lungimea parcelei. A definitivat și boltirea sălii zodiacului, simplificând programul decorativ iniţial, conceput de către Stephanus Wolphard şi completând compoziția cu o cheie de boltă reprezentând propriul său blazon.

Ancadramentele din perioada lui Adrianus Wolphard se înscriu între primele și cele mai valoroase elemente decorative renascentiste din Cluj. Ancadramentele din perioada Stephanus Wolphard au fost comandate de la cel mai renumit pietrar al atelierelor de pietrărie clujene, János Szécsi Seres, care a decedat în timpul lucrărilor, în anul 1579, lucrărie fiind preluate de către fiii săi, membrii aceluiași atelier.

Fațada principală și primele încăperi dinspre piață ale edificiului au fost demolate în anul 1894 de către proprietarul clădirii, argintarul György Szathmáry, elementele arhitectonice ale casei fiind donate în anul 1895 Colecției Numismatice și de Antichități ale Societății Muzeului Ardelean.

 

(Ilustrație) Planul parterului clădirii, releveul arhitectului-șef al orașului Cluj, Lajos Pákei (Balogh Jolán, Pákei Lajos rajzai Kolozsvár építészeti emlékeiről, Erdélyi Múzeum, 1944, nr. 3-4, pl. XIII.)

(Ilustrație) Planul etajului clădirii, releveul arhitectului-șef al orașului Cluj, Lajos Pákei (Balogh Jolán, Pákei Lajos rajzai Kolozsvár építészeti emlékeiről, Erdélyi Múzeum, 1944, nr. 3-4, pl. XIV.)