/media/uploads/2024/10/04/06.mp3
Nu doar romanii își trimiteau solii la noi, ci și noi îi trimiteam pe ai noștri la ei. Treaba lor era ca, din timp în timp, să meargă când la Roma, când la Constantinopol pentru a târgui pacea. Ai noștri duceau cai și alte daruri prețioase și se întorceau și mai încărcați, cu aur și podoabe fabuloase, pe care mai apoi le purtau doar căpeteniile noastre și familiile lor. Unul dintre frații tatălui meu făcea parte din suita lui Edica, solul trimis de Attila la Theodosius, împăratul de la Constantinopol. Toată familia era tare mândră de el!
V-am spus deja că bărbații plecau des la luptă dincolo de Istru, împotriva romanilor de răsărit. Nu numai că se întorceau cu o pradă bogată, dar reușeau să-i înspăimânte atât de tare pe romani, încât aceștia ar fi dat oricât pentru a fi lăsați în pace. Tata avea o vorbă, că nimeni nu are punga atât de larg deschisă ca împăratul de la Constantinopol!