/media/uploads/2024/10/04/09.mp3
Attila a jurat că se va întoarce după Honoria și zestrea sa, dar nu a mai apucat, căci moartea a venit fulgerător, nu în bătălie, cum s-ar fi așteptat toată lumea, ci chiar în patul nupțial. Tocmai își luase încă o nevastă, pe tânăra Ildikó, și îmbătat de fericire și de vinuri bune, a petrecut până în noapte. A doua zi a fost găsit mort, dar fără răni, sufocat în propriul sânge. Moartea lui a provocat mare jale printre huni și mare bucurie dușmanilor. Atunci, luptătorii noștri și-au tăiat obrajii după obiceiul strămoșesc, pentru ca un războinic atât de viteaz precum Attila, să nu fie bocit cu plânsete și lacrimi femeiești, ci cu sânge bărbătesc. După un mare ospăț, a fost înmormântat cu multe arme și podoabe. Nimeni nu știe unde se află mormântul lui, căci cei care l-au îngropat au fost uciși, ca să nu fie nimeni ispitit de atâtea bogății. După moartea lui au venit vremuri tulburi pentru toți. Trei dintre fiii săi s-au luptat pentru putere, dar Ardaric, regele nostru, al gepizilor, a simțit că a sosit momentul lui. El era singurul în stare să conducă neamurile supuse hunilor. Astfel, pe multe dintre ele le-a convins să-l urmeze în luptă împotriva fiilor lui Attila. Bătălia mare s-a dat lângă râul Nedao, unde Ardaric a ieșit învingător, iar fiul cel mare a lui Attila a murit pe câmpul de luptă. În urma înfrângerii, ceilalți doi băieți, împreună cu neamul hunilor s-au retras spre răsărit.