/media/uploads/2025/06/25/ro-4.mp3
Pe 16 august 1897, nava Belgica a ridicat ancora din portul Anvers, marcând începutul marii expediții antarctice belgiene conduse de Adrien de Gerlache. Traversarea Atlanticului s-a dovedit dificilă: în cabine se înregistrau temperaturi de până la 55°C, iar Racoviță și Arctowski sufereau de rău de mare. În rarele momente de răgaz, își amenajau laboratoarele. „Tot materialul și toate borcanele mele fuseseră fixate cu îngrijire în rafturi anume făcute și chiar microscopul meu fusese înșurubat pe masa din laborator; numai naturalistul expediției nu era înșurubat și din pricina asta a avut de multe ori prilejul să se căiască”, nota Racoviță cu umor, ani mai târziu.
La 6 octombrie, echipajul a celebrat Botezul Ecuatorului, un ritual tradițional moștenit din epoca marilor explorări, prin care marinarii care traversau Ecuatorul pentru prima dată deveneau simbolic „oameni ai mărilor”. Neptun, zeul mărilor, era interpretat de un marinar experimentat, asistat de sirene, regine și alte ajutoare, toate personajele în costume improvizate. Cei nou-veniți erau supuși la probe amuzante, pictați, stropiți, judecați și, la final, primeau un certificat simbolic ce marca traversarea.
Pe 22 octombrie, Belgica a ajuns la Rio de Janeiro, unde a fost întâmpinată călduros de comunitatea belgiană locală. Aici s-a alăturat expediției medicul american Frederick Cook, aducând echipamente esențiale pentru cercetările polare. Emil Racoviță a ales să călătorească separat spre Punta Arenas, explorând fauna și flora Patagoniei. Traversând pampasul argentinian, a avut ocazia să observe pentru prima dată animale pe care le cunoștea doar din cărți.
Între timp, Belgica a navigat prin Canalul Beagle, ajungând la Lapataia pentru a încărca cărbune, necesar motorului și încălzirii în regiunile polare. După un Ajun de Crăciun petrecut în apele reci, nava a pornit spre Harberton. De Anul Nou, Belgica a eșuat pe recife – un moment critic, din care a fost salvată abia după 22 de ore, prin extraordinara abilitate de navigator a lui de Gerlache. Cu umor, dr. Cook nota ulterior că „reciful de care se ciocnise fusese prima descoperire științifică a Belgicăi”.
Pe 7 ianuarie 1898, Belgica a ancorat în Insula Statelor pentru a se reaproviziona. Aici au fost descoperite și numite insulele Auguste și Liège, unde s-au desfășurat importante cercetări științifice. Pe 14 ianuarie, Belgica și-a luat rămas bun de la ultimul ținut locuit întâlnit în drumul ei spre sud.
Între 1 și 7 februarie, echipajul a explorat Insula Brabant. Racoviță a descoperit o colonie de pinguini pe o insuliță pe care a numit-o Insula Cobălcescu, în onoarea profesorului său de științele naturii din liceu. Pe 8 februarie, explorarea a continuat spre sud, descoperind Insula Wiencke, numită în memoria coechipierului pierdut în valuri.
Până la sfârșitul lunii februarie, Belgica a cartografiat Golful Hughes și Țara lui Graham. Deși conștient de apropierea iernii polare, de Gerlache a decis să continue drumul. Nava a fost, cum anticipase, prinsă în ghețuri, iar echipajul a devenit primul din istorie care a petrecut o iarnă în Antarctica.
Vânturile atingeau peste 100 km/h, ninsoarea era abundentă, iar întunericul polar se așternea încet. Navigând printre blocuri de gheață plutitoare și sloiuri proaspăt formate, Belgica înainta cu greu. Totul părea desprins dintr-un basm arctic, iar membrii expediției, niște eroi legendari. În fața acestor încercări, au dat dovadă de curaj, solidaritate și o stăpânire de sine remarcabilă.